Imagini

Update

Dragă M.,

Adevărul e că mi s-a cam făcut al naibii de dor de scris. Întîmplator mi-am deschis blogul și am recitit ce inepţii obişnuiam să scriu. Fără prea multă sevă ori sens, dar scrise frumos, așa, puţin avangardist, de efect. Ştii,  scrisul îţi dă un aer de intelectual, de artist periferic care are nimicuri de spus. E bine, mă complac.

Mă gândesc să mă reapuc de scris, nu de alta dar o mai fi un curios, doi, trei, care să mă citească și să îşi dea seama că mai sunt și alți nebuni ca el pe lume. Uite se pare că am și găsit primul curios. Tu. Tu ce mai faci? Cum stai cu fericirea? Vremuri grele, ştiu. Pe dracu grele, e doar iarnă.

Știi, trăesc la Moscova, de 4 ani. E timpul pentru un update.

Urăsc oraşul ăsta din  străfundul sufletului meu și, și îl iubesc până la lacrimi. La Moscova e al naibii de frumos. Zău!  Numai aici am fost așa aproape de nebunie pură. Numai aici m-a bușit plânsul în timpul unei ore de yoga. Numai aici au trecut săptămîni întregi  fără să văd soarele. Numai aici lumea crede că zâmbitul e o boală ruşinoasă. Numai aici poţi să nu te saturi niciodată de frumuseţea statică a Arbatului. Numai aici un student se duce la  Balshoi cu 100 ruble. Numai aici se citeşte mai mult în metro decît la bibliotecă. Nu mai aici auzi Chopin din difuzoarele pasajului subteran. Numai aici poţi să înnebunești de-a binelea fără ca nimeni să observe că e ceva în neregulă cu tine.

Cînd termin facultatea pot să îmi pună și interdicţie, nu mă supăr, ba de fapt mă supăr. Sigur am să vreau să mă întorc în vreo vară să mă plimb prin Parcul Gorki la apus.

Ei hai, nu e așa rău, dacă am ajuns pâna aici și încă stau în picioare fără cămșă de forță pe mine înseamnă că se poate. Iadurile au frumuseţea lor ameţitoare care te face un cinic glumeț cu vise mari și imunitate la intemperii.

Iată că  am scris juma de pagină fără să fi spus mai nimic. Nu-i bai, sunt sigură că ești obișnuit cu lipsa asta de consistență…..în definitv  e peste tot, în spitale,  în politică, în modă, în visele tale.

Ei nu, nu am să scriu numai chestii sumbre și răutăcioase. Acum doar experimentez. Mă și scuză vremea de la Moscova, ninge din octombrie și nu pare să se oprească prea curînd. E gri, totul e gri. Eu înca nu, dar tu?

9e19a0b721e50a3ee91d2c7063c5c6e3

Mă, voi pentru ce strigați?

Vă pasă de țară și v-ați gândit să ieșiți demonstrativ în stradă. Aveți simț civic, Bravo! Doar că simțul vostru civic e degeaba, cel puțin deocamdată. Aveți chef să  urlați că nu e corect, să mărșăluiți cu lozinci despre cât e de nasol, aveți chef de revoluții, dar înainte să vă încălțați în bocanci și să ieșiți pe ușă vă intreb: Ce e o revoluție?

Revoluțiile ar trebui să fie, în primul rând, “pentru”, abea apoi “anti”. Revoluția franceză a fost în primul rând pentru drepturile burjoaziei, pentru libertate,  pentru o idee clar definită, revoluția franceză a început în atitudinea fiecărui revoluționar înainte să ajungă în stradă. Adevăratele revoluții încep în interior. Voi pentru ce protestați?  Pentru schimbare zici? Schimbare în ce? În bine? Bine pentru cine? Bine e altfel pentru fiecare.  Pentru mulți a fost foarte bine și până acum.

Ieșiți în stradă cu pancared colorate fiind total debusolați și fără scop. Pentru ce mă?  Pentru cine? Revoluțiile au la bază o nouă ideologie, un nou fel de a vedea lumea, au speranță,  și flama, și oameni care luptă pentru ideile în care cred! Voi luptați împotrivă! Împotriva sistemului,a guvernului, a bisericii. România e încă țara lui Gică-Contra, țata ortodocșilor de ocazie și a ateilor de serviciu, țara nemulțumirilor, nicidecum a soluțiilor. … zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi în toată România. De ce? Cine va chemat? Cine merge în fruntea șleahtei?  În 1789 francezii au mers după ideile lui Voltaire&co., în 1821 Vladimirescu  a auzit despre succesul din hexagon si a încercat să schimbe lumea (fără succes) pe la noi, în 1917 Lenin a luptat  pentru proletariat după ce s-a inspirat de la Marks. Numai să nu ziceți că ideologul vostru e Tudor Chirilă, băiatul de gască al poporului. Serios acum, în Romania anului 2015 cine pentru ce lupta?

Nu vreau să vă stric cheful, dar revoluțiile au omorât niște despoți și au adus pe alții la putere. I-au scos din mocirlă pe unii și i-au bagat în noroi pe restul.

Ce o să se întâmple dupe ce vă veți fi săturat de stat în frig și scandat lozinci? Ce se va întampla cand va fi alt guvern? Vor fi toți mulțumiți? Sigur că nu, asta e imposibil. O să trăiți mai bine? O să fiți fericiți? Dacă nu sunteți fericiți acum nu veți fi niciodată! O să continuați să vă furați unii pe alții până în ziua în care  veți avea atât de mult încât veți rămâne cu nimic. Spunți că e societatea anapoda și nu realizați că voi sunteți societatea.

Am să vă spun un lucru evident, dar care poate vă scapă din vedere. Lucrurile bune nu se întâmplă peste noapte, ci după ani de muncă și perserverență. Cât timp o să copiați la examene, cât timp veți da șpagă polițistului care va oprit pentru depășirea vitezei, cât timp veți merge cu autobuzul fară bilet, cât timp nu vă veți educa  nimic nu o să se schimbe. O să cadă guvern după guvern și România tot fără autostrăzi va rămâne.

Încă puțin despre Indonezia

Am vrut să vă scriu despre un prieten care a vrut să se sinucidă, dar nu a reușit,  apoi mi-am zis că deja sunt alții care să vă umple capul cu prostii așa că am să vă scriu despre cum mi-am schimabt eu viața vara trecută.

Cu toții am văzut citatele alea cu „ești ceea ce vrei sa fii” scrise cu bold pe fundalul uni poze cu un Buda fericit. Cu toții le-am văzut și am dat ochii peste cap cu o atitudine de genul „ce rahat mai e și ăsta” și am avut dreptate, chiar era un rahat, adică ceva ce nu îți place dar care e inevitabil.

Pe la 18 ani, majoritatea încetați să mai credeți în adevărurile astea universale pe care le-au scris hipstării de ieri pe toate gardurile. Încetați să mai credeți  în vise, pentru că, cică lumea e nasoală și mai bine dați la medicină și ajungeți doctori cu bmv decât  actori de mâna a-7-a. Ce vă scapă  în ecuația asta e că dacă vă place teatrul și munciți pe rupte nu o să fiți  actori de mâna a-7-a, iar dacă dați la medicină doar că e de viitor, ați ratat.

Eu acum trec printr-un proces de dematurizare forțată. Vreau să gândesc din nou ca la 16 ani, să îmi reîntorc avântul și dorințele și puterea de a visa în fiecare noapte. Vreau să  erup ca un vulcan  când cineva îmi va spune că ce vreau eu nu se poate. Ba se poate!!! Vă zic eu ce nu  trebuie să se poată, nu se poate să îi lăsați să vă zică cum să trăiți, cum să mănâncați, cum să vă îmbrăcați și să mai aveți încă impresia că sunteți fericiți.  Am văzut recent o reclamă la pepsi cu sloganul „Traiește aici și acum” și mi-am zis că da, dacă bei atâta pepsi normal că trebuie să trăiești aici și acum, nu de alta dar mai târziu ai să fii 2 metri sub pământ din cauza cancerului la stomac.

Nu îi lăsați să vă omoare când încă mai aveți așa de multe de trăit.

Îmi dau seama acum că în viață nu este cel mai greu să îți îndeplinești visele ci să le păstrezi vii.   Nu e vorba  că nu aveți bani sau timp, e vorba că aveți prea multe scuze. Eu mi-am lăsat toate scuzele să se ducă pe apa sâmbetei și  vara trecută am plecat în Indonezia.  Da a fost scump biletul până acolo. Nu, nu mi l-a plătit tata, tata a zis că sunt nebună să dau atât  pe un drum, eu am zis că aș fi nebună să nu. Mi-am dat seama că tata  e doar puțin invidios, așa că din banii pe care i-am strâns din bursa mea de student eminent, mi-am cumpărat un bilet de avion spre capătul lumii. Asta a fost cea mai bună investiție pe care am făcut-o  eu până acum.

Pe langă toată munca de voluntariat, în Indonezia am mers desculță  pe plajă și am văzut cum apune soarele în Oceanul Indian. Eram singură la mii de kilometri de ai mei și pur și simplu nu îmi venea să cred cât de frumoasă poate să fie viața.

Bali state of mind

The Golden age

Vreau  să mergeți, să zburați, să vedeți ce mare este lumea și ce mici sunteți voi. Vreau să vă dați seama că oamenii sunt la fel peste tot, iubesc și se tem și visează. Vreau să nu mai urâți tot ce nu cunoașteți. Vreau să trăiți. Vreau să trăiesc.

Indonezia aka Acasă – partea I

Epilog

Fericirea e ca un tort cu ciocolată. Dacă mănânci doar tort în ficare zi dai în diabet, îți cad dinții și ți se face greață.

–––––-^

Anul  trecut eram la ora de franceză și mâzgâleam pe marginea cărții un singur cuvânt de zeci de ori. Cuvântul era Indonezia. Fără un scop anume, l-am scris pe coperți și printre rânduri.  Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că în mai puțin de un an eu mă voi plimba pe plajele din Bali, l-aș fi întrebat politicos ce a fumat și l-aș fi rugat să îmi dea și mie, însă viața mi-a demonstrat,  încă o dată, că ea e o tipă de gașcă și că îi place să se amuze de neîncrederea altora, și mai în glumă, mai în serios, am ajuns să trăiesc 2 luni în Indonezia.  Pentru curioși, pentru invidioși, pentru curajoși și pentru „vreau și eu așa” am să scriu aici de ce și cum am plecat eu la capătul lumii.

De ce?

Mă plictisisem groaznic de Rusia   de frigul din Rusia și am vrut să plec, departe, doar eu. Vroiam să plec ca  să găsesc când eu nici nu știam prea bine ce căutam. Nu contează, idea e că vroiam să plec și să văd și să mă minunez de ce văd.( în definitiv am ajuns mă minunez nu de ce văd, ci pentru că văd)

Cum?

Cu AIESEC. Băieții aștea au un program foarte fain. Dacă tu ai niște bani (pe care nu vrei să îi spargi în nimicuri) și dor de ducă +de muncă, ei te trimit la mama naibii să îți îndepiniești visul. Te trimit să faci muncă  voluntară într-un proiect social. Unde și ce muncești  decizi tu.  Mai multe detalii găsiți aici .

Eu am ales „Heroes”  un proiect care vroia să ofere ceva educație și multă spernață copiilor din medii defavorziate (adică copiilor care trăiesc sub limita decentă a existenței, copiilor care cerșesc la semafor, copiilor cu părinți analfabeți, copiilor fericiți).  S-a nimerit ca proiectul ăsta să fie în Indonezia – o țară în care mi-a fost frică să plec, o țară de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Nu îmi place să scriu mult, pentru că știu că vouă nu vă place să citiți mult. Mă opresc aici. Am să revin cu înca câteve istorisiri de la căpatul lumii.

!Pace

SONY DSC

We are the World 

fir-ai al’ naibii, Visele se împlinesc.

Moscova nu crede în lacrimi, nici în Dumnezei, în bine, sau în iubire, nu crede în soare, în principii morale, nici în oameni. Moscova e un ateu dependent de vodka scumpă și caviar,  travestit într-o doamnă sofisticată, în rochie de catifea roșie.

Moscova e strălucitoare, ca ori ce păcat ori ispită, când o vezi de la distanță. Moscova e o târfă care suge toată viața din tine dacă nu o plătești bine. Moscova e frumoasă,  și ca orice lucru prea frumos, e rece, rece ca zilele de ianuarie în Siberia.  Moscova e un coșmar deghizat într-un vis irealizabil, și fir-ai al’ naibii, visele se împlinesc.

Trăiesc înconjurată de rusoaice și am ajus să asociez fericirea cu momentele în care pot să fiu singură. De la ele am învățat că atunci când te plictisești vineri seară,  desfaci o sticlă de vodkă,  nu vin, vodkă, că’ vinul nu te îmbată, deci e degeaba.  Am învățat că după fiecare shot trebuie să miroși pâine neagră și să înfuleci un castravete murat, ca sâ nu îți fie rău la stomac de la atâta spirt alcool. Tot de la ele am învățat că scopul meu în viață e greșit, a vrea să scoți lumea din rahat și să rămâii în istorie e mediocru, scopul meu în viață trebuie să fie familia, adică nunta cu un bărbat bogat care să îmi facă doi copii pe care eu să îi cresc pe banii lui.  Și ca să găsesc bărbatul ăsta bogat trebuie să merg la sală mai mult și să mănânc mai (cât se poate de) puțin, ce am în cap nu mai contează, o să aiba el minte pentru amândoi.  Încearcă fetele astea să mă învețe multe, dar nu vă faceți griji, nu am ajuns nici alcoolică,  nici tâmpită, doar nefericită în mare parte.

Nu îmi plâng de milă, descriu o realitate care nu e ușor de digerat. Cum e vorba aia din popor, ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să primești.

Poate doar mi se pare, poate sunt eu într-o pasă proastă, poate Moscova e fantastică, bună si caldă. Poate nemulțumirea intră în fișa postului de student cu bani puțini. Numai romanticii mai cred că banii nu cumpară fericirea, în lumea asta de plastic cu oameni de hârtie, banii cumpără orice.

999282f17bc28bb337d023d1e288316e

PS. Aveți grijă la ce visați noaptea  pentru că, fir-ai al’ naibii, visele se împlinesc.

Tocami ai citit un pamflet.

Despre cei mai frumoși. Părinților mei

Cum să iubesc, cum să merg, cum să cânt, cum să râd, cum să spun “îmi pare rău” și “mulțumesc”, cum să simt apa sărată de mare, cum să strig, cum să vreu, cum să  îmbrațișez, cum să  îmi fie dor, cum să visez, cum să găsesc  pe cer carul mare și ursa mică, cum să tai morcovi, cum să fac un om de zăpadă, cum să învăț, cum să îmi șterg  lacrimile, cum să împart ceea ce am,  cum să iubesc.  Ei m-au învățat cum să fac toate astea și încă o mie, pe rând, cu toată dragostea,  ei m-au învățat cum să cresc. !Mulțumesc

Mă  înfioară gândul că eu aș fi putut să nu exist dacă ei nu s-ar fi cunoscut, dacă el nu ar fi văzut cât este ea de frumoasă, dacă ea nu ar fi auzit tot ce avea el să îi spună, dacă ei nu ar fi început încet, dar sigur, să se iubească. ! Mulțumesc

DSC00776

La mulți ani de iubire !

!iubesc.

eu

 

Ps. https://www.youtube.com/watch?v=ai0QL74b0P8&list=LLS1eX17a8UMmTkc_6_c1a8Q&index=3

Te-a făcut maică-ta frumoasă !

tumblr_n957xdkDGz1r0r18eo1_1280« Te-a făcut maică-ta frumoasă ! » Așa mi s-a spus.  Nu a spus-o numai bunica ( care e rudă cu mama, iar afirmația ei ar putea fi acuzată de subiectivism, deci de lipsă de obiectivitate) ci și niște conițe care mă invitau la un fel de agenție de modeling. Ca orcărui copil de 15 – 16 ani care citea reviste (împrumutate de la alții) despre cum să fii « cool » idea de a poza în haine fashion mi-a surâs , însă visele mele erau pe cât de strălucitoare pe atât de irealizabile, întrucât am avut norocul (fără ironie) să mă nasc nu numai frumoasă ci și fata lui tata. (cred că ai impreasia că sunt cea mai narcisistă, cand mie de fapat doar îmi place să  râd).  Așadar, tata mi-a spus că el nu m-a făcut ca să fiu un umeraș , mi-a dictat mut că eu pot mai mult de atât. Și așa tata a luat foarfecele lui imaginar și mi-a tăiat ori ce legătură cu lumea aceia glossy și goală.  În consecință acum târăsc  vagoane de cărți prin biblioteci, în cancerul ăsta de Rusie, în loc să mă pozez în bikini pe plaje  virgine așa cum face Sonya Esman (fată fără școală , dar fericită, că vorba aia, cu cât știi mai mult cu atât te întristezi mai tare.)

Cu toate că am citit suficient cât să înțeleg că am moștenit o civilizație de rahat și că va fi de datoria generației mele să rânească leșurile războielor trecute,  încă mai am momente în care mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi devenit un manechin ambulant, hrănit cu produse diet, fericită în inutilitatea mea.  Probabil aș fi avut un blog pe undeva unde m-aș   fi lăudat cu ultimele chestii cumpărate  și aș fi predat cum se folosește tușul de ochi. Probabil m-ar fi urmărit niște copile care nu au avut norocul să aibă părinți ca ai mei.  Precum îmi place să cred că totul se întâmplă sau nu se întâmplă cu un scop, trăiesc o viață  fără huzur  care îmi dă speranța că într-o zi voi face existența  semenilor mei mai puțin mizerabilă.

E plină facultatea mea de fotomodele cu aripile tăiate, ceea ce e mai bine decât să fie podiumurile pline de chimiste/doctori/s.a.m.d.  care s-au rătăcit în drumul lor spre revoluție.  Eu nu judec pe nimeni, la urma urmei cineva trebuie să facă munca grea, iar cineva pe cea ușoară.  Fără prostie nu e veselie.  Nu mă plâng, zic așa ca fapt de vers, că am și eu o viață pe care nu o trăiesc, cred că toți avem, nu una ci mai multe și din când în când ne gândim la ele și poate uneori chiar tânjim după o altă realitate.

Dacă fericirea nu e aici, noi de ce mai suntem ?