romania

Eu te-am făcut, eu te omor. Despre cum am salvat noi națiunea.

protest-alegeri-2014-foto-9Au trecut prezidențialele, sper să nu treacă și patriotismul care a izbucnit în românii tineri (și în cei mai puțin tineri) de pe întregul mapamond.  Abia în 2014 noi, ca popor,  am  înțeles că « democrație »  nu e o vorbă în vânt, toți am înțels  că va fi așa cum vrem noi să fie, am înțels că puterea e a noastră.  Dacă e să construiesc o metaforă, puterea ar  fi reprezentată de o scară și în același timp de un satâr. Dacă ești băiat de gașcă te lăsăm să urci pe scară, dacă ești mârlan îți dăm cu satârul în cap.

Domnule Iohannis, puterea este a noastră, asta să nu uitați.

Am 20 de ani și mă trezesc în fiecare dimineață  cu convingerea că generația mea va transforma România în ceea ce ea trebuie să fie, însă până terminăm noi de învățat, v-am dat puterea dumneavoastră. Cu ochii plini de speranță  v-am votat, iar asta înseamnă  că pe lângă putere aveți în cârcă încrederea a milioane de oameni ;  Ferească Dumnezeu să dați prin gropi.

Ne-am născut și am crescut în democrație (cel puțin pe hârtie), am călătorit prin lume (atât cât ne-au permis buzunarele blugilor noștri prespălați) și am văzut cum se poate trăi bine.  Pe noi va fi greu să ne mințiți, noi nu am fost hrăniți cu porția precum bunicii noștri, noi nu am fost pionieri și nici nu i-am cântat ode lui Ceușescu cum au făcut-o părinții noștri, noi suntem liberi, din ce în ce mai liberi. Vreau să se înțeleagă o dată pentru totdeauna: guvernanții lucrează pentru popor, nu poporul pentru guvernanți. Dacă până acum domnii din Palatul Parlamentului nu au știut să își respecte oamenii , acum a venit timpul să se teamă de ei.

Elitele se schimbă,  în 15 ani vom fi măturat ori ce urmă de îndoctrinare, iar relicvele comunismului vor fi simple exponate de muzeu.

Păzea că venim !

Anunțuri

Netzer defineste Pozitia Copilului

De câțiva ani suntem martori la așa zisa  emancipare a cinematografiei românești. Ultima producție de succes este prea bine cunoscuta și mediatizata „Poziția Coplilului”, ea si ursul ei de aur.

pozitia_copilului_foto_zeit.de

Subiectul e interesant, finalul chiar mai interesant. Așadar avem în prim plan relația:  mamă ultra protectivă și autoritară – copil îmbătrînit și defect.  Personajele se dezvăluie în situații conflictuale, tensionate, unde tragismul domină detașat întreaga acțiune. Jocul actorilor este impecabil, mai să zici că totul a fost filmat cu camera ascunsă. În afară de realația deficitară mamă – fiu, filmul urmărește, pe plan secundar,  sistemul românesc ruginit și corupt. Netzer ne arată realitatea așa cum este ea, o realitate în care bani dictează soarta celor mai slabi, o realitate cu familii disfuncționale, o realitate în care fiecare se reagăsește la un moment dat. Poate ăsta este motivul pentru care,  ieșind din sala de cinema auzi replici de genul  „Măăăi, da ce urât au vorbit. În p*** mea, nu mi se pare normal să fim recunoscuți în străinătate pentru așa ceva!  Sunt niște handicapați, în loc să arate ce e mai frumos arată câcatul ăsta!!”

Și totuși, Netzer dragule, eu înteleg că tu vrei sa faci filme realiste, dar  hai să nu ne-o băgăm și să ne-o scoatem in fiecare secvență, bine? Realtiatea e întradevăr așa cum e, și totuși puțină cosmetizare nu strică. Oricum am impresia că filmele noastre sunt apreciate de europeni tocami datorită farncheței de care dau dovadă.  Avem filme brutale, reci, sadice din punct de vedere emoțional, filme fără strălucirea ridicolă a hollywood-ului. E bine.

Închei prin a spune:  dacă „Pozițai copiluilui” a luat Ursul de Aur , eu nu vrea să știu cum erau celelate nominalizări. Nu e un film prost, nu e nici un film de geniu, e un film trist, pur românesc.