life

Eu te-am făcut, eu te omor. Despre cum am salvat noi națiunea.

protest-alegeri-2014-foto-9Au trecut prezidențialele, sper să nu treacă și patriotismul care a izbucnit în românii tineri (și în cei mai puțin tineri) de pe întregul mapamond.  Abia în 2014 noi, ca popor,  am  înțeles că « democrație »  nu e o vorbă în vânt, toți am înțels  că va fi așa cum vrem noi să fie, am înțels că puterea e a noastră.  Dacă e să construiesc o metaforă, puterea ar  fi reprezentată de o scară și în același timp de un satâr. Dacă ești băiat de gașcă te lăsăm să urci pe scară, dacă ești mârlan îți dăm cu satârul în cap.

Domnule Iohannis, puterea este a noastră, asta să nu uitați.

Am 20 de ani și mă trezesc în fiecare dimineață  cu convingerea că generația mea va transforma România în ceea ce ea trebuie să fie, însă până terminăm noi de învățat, v-am dat puterea dumneavoastră. Cu ochii plini de speranță  v-am votat, iar asta înseamnă  că pe lângă putere aveți în cârcă încrederea a milioane de oameni ;  Ferească Dumnezeu să dați prin gropi.

Ne-am născut și am crescut în democrație (cel puțin pe hârtie), am călătorit prin lume (atât cât ne-au permis buzunarele blugilor noștri prespălați) și am văzut cum se poate trăi bine.  Pe noi va fi greu să ne mințiți, noi nu am fost hrăniți cu porția precum bunicii noștri, noi nu am fost pionieri și nici nu i-am cântat ode lui Ceușescu cum au făcut-o părinții noștri, noi suntem liberi, din ce în ce mai liberi. Vreau să se înțeleagă o dată pentru totdeauna: guvernanții lucrează pentru popor, nu poporul pentru guvernanți. Dacă până acum domnii din Palatul Parlamentului nu au știut să își respecte oamenii , acum a venit timpul să se teamă de ei.

Elitele se schimbă,  în 15 ani vom fi măturat ori ce urmă de îndoctrinare, iar relicvele comunismului vor fi simple exponate de muzeu.

Păzea că venim !

Anunțuri

Te-a făcut maică-ta frumoasă !

tumblr_n957xdkDGz1r0r18eo1_1280« Te-a făcut maică-ta frumoasă ! » Așa mi s-a spus.  Nu a spus-o numai bunica ( care e rudă cu mama, iar afirmația ei ar putea fi acuzată de subiectivism, deci de lipsă de obiectivitate) ci și niște conițe care mă invitau la un fel de agenție de modeling. Ca orcărui copil de 15 – 16 ani care citea reviste (împrumutate de la alții) despre cum să fii « cool » idea de a poza în haine fashion mi-a surâs , însă visele mele erau pe cât de strălucitoare pe atât de irealizabile, întrucât am avut norocul (fără ironie) să mă nasc nu numai frumoasă ci și fata lui tata. (cred că ai impreasia că sunt cea mai narcisistă, cand mie de fapat doar îmi place să  râd).  Așadar, tata mi-a spus că el nu m-a făcut ca să fiu un umeraș , mi-a dictat mut că eu pot mai mult de atât. Și așa tata a luat foarfecele lui imaginar și mi-a tăiat ori ce legătură cu lumea aceia glossy și goală.  În consecință acum târăsc  vagoane de cărți prin biblioteci, în cancerul ăsta de Rusie, în loc să mă pozez în bikini pe plaje  virgine așa cum face Sonya Esman (fată fără școală , dar fericită, că vorba aia, cu cât știi mai mult cu atât te întristezi mai tare.)

Cu toate că am citit suficient cât să înțeleg că am moștenit o civilizație de rahat și că va fi de datoria generației mele să rânească leșurile războielor trecute,  încă mai am momente în care mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi devenit un manechin ambulant, hrănit cu produse diet, fericită în inutilitatea mea.  Probabil aș fi avut un blog pe undeva unde m-aș   fi lăudat cu ultimele chestii cumpărate  și aș fi predat cum se folosește tușul de ochi. Probabil m-ar fi urmărit niște copile care nu au avut norocul să aibă părinți ca ai mei.  Precum îmi place să cred că totul se întâmplă sau nu se întâmplă cu un scop, trăiesc o viață  fără huzur  care îmi dă speranța că într-o zi voi face existența  semenilor mei mai puțin mizerabilă.

E plină facultatea mea de fotomodele cu aripile tăiate, ceea ce e mai bine decât să fie podiumurile pline de chimiste/doctori/s.a.m.d.  care s-au rătăcit în drumul lor spre revoluție.  Eu nu judec pe nimeni, la urma urmei cineva trebuie să facă munca grea, iar cineva pe cea ușoară.  Fără prostie nu e veselie.  Nu mă plâng, zic așa ca fapt de vers, că am și eu o viață pe care nu o trăiesc, cred că toți avem, nu una ci mai multe și din când în când ne gândim la ele și poate uneori chiar tânjim după o altă realitate.

Dacă fericirea nu e aici, noi de ce mai suntem ?

Negruzzi aka Muntele Olimp

1

Oricâte s-ar fi spus și oricâte s-ar fi schimbat din 1895 până astăzi, Negruzzi e Negruzzi, iar negruzziștii  vor fi  întotdeuna negruzziști.

Acum, la sfârșit de început, îmi reprim tristețea inevitabilă și privesc cu gratitudine spre școala care, timp de 8 ani de zile m-a învățat sa fiu eu.

Mulțumesc pentru zâmbete, pentru lacrimi, pentru nopțile nedormite înainte de teza lui Nedea, pentru bucuria unui 10 la mate, pentru nefastul  4 la sport, pentru chiulul în masă de la istorie, pentru iubirile neîmpărtășite, pentru prietenii mei, pentru revelațiile adolescenței, pentru mirosul de tei, pentru libertate, pentru mândria de a absolvi același liceu ca Lovinescu si Beligan.

Îmi  este foarte greu să scriu despre asta pentru că în minte mi se amestecă sute de cuvinte, sentimente și imagini memorabile. Am să scriu la întâmplare ce îmi vine în cap, în principal lucrurile esențiale. pam pam.

·         – Fițoșii noștri sunt mai buni decat ai lor.

·         – Negruzzistul este o specie superioară de absolvent, și asta nu (numai) pentru că a învățat mai mult sau mai bine ca un altul, ci pentru că el este și va fi mereu negruzzist.

·         – Negruzzi e Muntele Olimp al Iașului;  Dragilor să șiți, și Zeii au viciile lor.

·         –Pe Toma Cozma, nr.4 se cultivă: artă, stiință, libertate de expresie, sport, educație, prietenie, iubire, performanță; toate astea la superlativ.

·        –  Avem o uniformă veche de când lumea, pe care nu o mai purtăm, asta pentru că emblema de Negruzzi e gravată în interiorul nostru;  noi simțim, noi nu facem paradă.

·         – Fie că ne dăm seama sau nu,  facem parte dintr-o castă,  poate asta se va vedea cel mai bine peste 15–20 de ani.  Atunci, într-o discuție întâmplătoare cu un avocat/  procuror/șef de spital/  actor/  geograf/  ministru  sau ambasador,  vom exclama zâmbind „O da… și eu am terminat tot la Negruzzi! Cu ce pot să te ajut?”.

·         – Noi nu am tocit, noi am fost învățați să învățăm, îndreptați fiind spre idealuri înalte.

·         –  Am fost mereu, dar mereu,  liberi și nu ni s-a impus nimic, noi singuri am ales să arătăm cât de buni suntem

 Pentru toate astea și pentru alte câteva zeci de amintiri eu spun: „ Iubesc Negrzzi și mulțumesc!

Ps: “De n-ar fi Negruzzi în Iaşi, Iașul n-ar mai fi oraș!”

PA140119

Contrapunct.

De dimineță mă macină o întrebare: De ce noaptea muzeelor  se desfășoară  în urbea noastră doar o dată pe an, iar noaptea cluburilor are loc de cel puțin 2 ori în fiecare săptămână?  Nu prea pot pricepe de ce ni se permite să ne destrăbălăm cultural doar într-o singură noapte din 365… și atunci doar până la 1AM?! Oare se tem edilii că vom deveni dependenți de istorie, sau mai grav, drogați cultural, cu mintea năpădită de  gânduri reformatoare ce ne vor îndemna să transformăm  România într-o țară decentă? Posibil…la urma urmeie mai ușor e să conduci o turmă de dobitoci decât una de intelectuali, la drept vorbind intelectuali nici măcar nu au bunul simț să stea în turmă.tumblr_nc5wlkwVI51qge9hoo1_500

Noapte muzeelor a fost și s-a întâmplat boem, în spirit european, pentru prima dată am văzut Iașul aș cum ar trebui el să fie:  mustind a oameni frumoși  ce căutau  poveștile de altădată.  Am descoperit că există la noi case memoriale impresionante, deloc prăfuite, deloc plictisitoare.  Am simțit ce bine se trăiește pe Lăpușneanu, la lumina lunii, în note de acordeon.

Și totuși, de ce doar o dată pe an? Pai simplu, în România viața culturală se mimeză doar la sărbatori, nimeni nu are interes să educe poporul.  Atitudinea asta se vede peste tot.  În liceu profesorii nu se omoară prea tare la clasă, e lesne de înțeles,  căci știm bine că fiecare are ore libere pe dupamiază și portofele de umplut. Ca profesor, de ce să te străduiești să îi înveți ceva pe cei 30 de tembeli necopți ce stau în fața ta când știi că parinții lor, disperați,  vor începe să te sune pentru a programa ședințe de pregătire în particular?  Nu am înțels niciodată scopul orelor de meditație pentru BAC – examen de nivel mediu (a nu fi confundat cu olimpiada internațională), lund-o logic , un elev de nivel mediu ar trebuie să îl treacă fluierând.  Știm totuși că în ultimii ani examenul mai sus amintit a devenit mai ”strict”;  ei spun că așa îi vor determina pe elevi să învețe mai mult, eu spun că așa le vor închide gura profesorilor care se plang că au salarii prea mici. Păi domnilor, dacă ora de meditații începe de la 50 de lei cine mai are probleme financiare în învățământul autohton?  Astfel sistemul  susuține și promovează mediocritatea, pentru că asta e ceea ce îl avantajează.  Nu am auzit nici un candidat la alegerile electorale să promită că pe timpul mandatului său rata promovablității la Bac va crește cu 10%, în schimb de fiecare dată ploua cu găleți și insigne.

Închei prin a spune că noi suntem singurii care putem schimba ceva.  Nu cere altora să schimbe lumea ta, e imposibil.  Învață, citește, mergi prin muzee să vezi unde au învățat și citit ei, cei  cu nume mari, cu fapte si mai mari.  Străduiește-te să fii un om mare.

Despre fizica

În primii doi ani de liceu am dezvoltat un puternic sentiment de antipatie față de obiectul fizică. Prima dată am dat vina pe materia greoaie, prea multe litere fără sens, desene cu linii ce vin de nicăieri, îndreptându-se tot acolo. Era un univers lipsit de noimă creat de o adunătura de derbedei ce își propuseseră să îmi distrugă viața de liceu. Când tata a început sa îmi arate ce însemnă fizica adevărată, cu pendule, scripeți și mere ce cad din copac, am început să o îndrăgesc, însă la clasă rămăsesem cu aceiași profesoară lipsită de tact și talent, așa că, ce construia tata distrugea școala. Într-a 11-a m-am mutat la filologie, asa că purgatoriul meu științific a luat sfârșit.

Azi, în ultimul semestru de liceu caut o carte de fizică pentru începători. Azi, descopăr ca tot ce nu învățăm la timp, ne va bântui în viitor, născând în noi regrete. De ce am ales să vă zic de fizică? Pentru că e esențială, pentru că e atât de vie.

Al treilea principiu al dinamicii, numit și principiul acțiunii și reacțiunii, afirma că dacă un corp acționează cu o forță asupra altui corp, acesta din urmă acționează la rândul sau asupra primului corp cu o forță egală și de sens contrar. Altfel spus, acțiunile dintre corpuri sunt întotdeauna reciproce și egale.

Adevărul acestui principiu m-a izbit cu o forță uluitoare. E  de înțeles că, doar teoretizând o realitate o poți înțelege pe deplin. Astfel, această lege a fizicii m-a învățat ca nimic în lume nu e gratis. Dacă îți dorești un anumit rezultat, munca pe care o depui trebuie să fie direct proporțională cu acesta.  Nici o satisfacție reală nu va veni fără un efort pe măsură, e fizic imposibil, cum spunea și Euripide în perioada de glorie a Atenei „Nimeni nu poate realiza lucruri mari cu eforturi mici”.

În concluzie, primești ce oferi. Tu ești consecința propriilor tale acțiuni, dacă vrei să ai mai mult trebuie să oferi mai mult, dacă vrei sa primești mai mult trebuie să faci mai mult, pentru ca acțiunile dintre corpuri sunt întotdeauna reciproce și egale.G7umR9KeTME

3 in 1

Aveți în fața voastră un ghiveci, un articol cu mai multe articole în el pentru că în ultimele 3 zile s-au petrecut multe lucruri mai mult sau mai puțin interesante și vreau să vă vorbesc despre toate.

Articol no1

Lift. Ascensor. Elevator.

Vineri am fost la un spectacol de teatru contemporan, care s-a ținut undeva la subsolul unei clădiri de pe Cuza. „€œTeatru Fix” se numește locul și e o simbioză între o sală de teatru și o cafenea, o idee mai mult decât inspirată zic eu. Acolo totul țipă a€œarta!” scările de la intrare, mesajele mâzgălite pe pereți, tablourile, oglinzile, culorile, €oamenii€….totul e un tribut adus artei în sens larg.
Piesa se numește „€œElevator”, e scrisă de Gabriel Pintilei și a fost regizată de Vlad Volf. Textul e bazat pe o poveste reală, din câte am auzit la „€œafter party” . Are un mesaj puternic , pus pe un schelet de situații și replici realiste, chiar dure ar putea spune unii. Se prezintă 2 vieții comprimate în 3 săptămâni, drama a 2 tineri blocați în liftul unei fabrici părăsite. Tragismul e mascat pe alocuri cu un umor negru, de efect. Mi-a plăcut punerea în scenă, nici prea abstractă, nici prea simplistă, elegantă și cu iz de speranță. Cam asta ar fi pe scurt, și aș avea un sfat: mergeți la teatru pentru că vă va face să vă simțiți oameni într-o societate exagerat de pragmatică.

Articol no2:

Cum să fi un șef mai cu talent

Sâmbătă și duminică am participat alături de alți 26 de tineri cu pretenții șefi” la un curs de leadership organizat de o fundație din Bucureșeti. A fost nevoie să completez un formular online, prin care să mă ridic puțin în slăvi și să le spun de ce sunt eu mai cu moț decât alții. M-am descurcat binișor, așa că am primit un telefon de la ei și mi-au spus că am fost acceptată în program.
Cu toate că vremea a fost cum a fost pot spune că atmosfera de la cursuri s-a dovedit a fi mai mult de cât ok ,iar ceilalți participanți m-au surprins în mod plăcut (în general) . Discuții dinamice, subiecte actuale, aplicații folositoare cam asta ar fi pe scurt rezumatul celor 2 zile petrecute la €œ”leadership autentic” .
Ascultând aspirațiile celor din jurul meu, fiind atentă la felul lor de a fi și de a se exprima, faptul că s-au trezit de dimineață în weekend că să petreacă vreo 8 ore într-o școală pe o vreme mohorâtă de toamna m-a făcut să trag o concluzie:
Așa arată oamenii mari de mâine.

Articol no3

Tablou cu proști

La noi în bătătură sărbătoarea sfintei Paraschiva s-a transformat în timp, în „€œSărbătorile Iașului”, a pierit tot sacrul zilelor din mijlocul lui octombrie, fiind înlocuit de un bâlci laic inundat în chici.
În fiecare an e aceiași poveste, carusel pe splai , mici la hală, chinezării e Ștefan, concert la palat, coadă la mitropolie. E trist ce se întâmplă, și mai trist e că lumea se încăpățânează să păstreze tradiția asta de plastic. E vreme nasoală, fig, multă ploaie, un om sănătos la cap stă în casă, bea un ceai, vede un film, citește o carte.
Când am văzut cât de aiurea e afară am început să îi compătimesc pe bieții posesori de tiribombe, dar se pare că le-am plâns de milă de geaba. În ciuda vremii, azi pe splai era full, o mulțime de idioți cu umbrele se plimbau printre mașinuțe și ciocane și eu nu intelg ce căutau.
M-am oprit pentru 5 secunde pe parte cealaltă de Bahlui că să am o priveliște în ansamblu și primul lucru care mi-a venit în cap a fost „Tablou cu proști” .

Hai sa ne imbatam cu aburii de toamna

Pentru ca deja miroase a toamna cu geci si cizme, nu a toamna cu sandale si tricouri cum am fost obisnuiti pana acum cateva zile, am zis sa va scriu despre un fel de ceai care se potriveste tare bine in atmosfera de acum. E vorba de ceaiul rosu-african sau rooibos ( nu e aceiasi treaba cu ceaiul rosu simplu). Nu o sa ma bag prea mult in proprietatile lui curative, insa e bine de stiut ca are in compozitie fier, potasiu, calciu, flor, cupru, magneziu si mangan, ajutand la remineralizarea organismului si la mentinerea sanatatii oaselor, dintilor, pielii si parului.
Eu l-am baut in mai multe variante, cel mai bun e cel vrac care se gaseste in magazinele gen Carturesti sau CTS Corner, acolo il au in multe multe combinatii : de la miere si vanilie, la ghimbir si iasomie. Acum insa am sa vorbesc despre cel la pliculet, de la “Lord Nelson” , un ceai rosu-african foarte bun, la un pret mai mult de cat convenabil. Il gasiti la Lidl si costa in jur de 5 lei. Eu am varianta cu vanilie, nu stiu daca mai exista si altele, insa asta mie imi place mult. E dulceag, usor picant si iti lasa o senzatie foarte placuta, atat fizica cat si psihica. E bun de baut seara pentru ca ajuta la combaterea insomniei si are un efect incredibil de relaxare. Nu prea ma pricep eu la inflorituri gen “savoare ce va imbiie simturile combinata cu o aroma de bla bla bla” va zic doar ca te bine dispune, are un gust bun, miros dulce, deci isi merita banii pe deplin.

Asta e out of topic: Am ajuns la o concluzie zilele astea, cu cat te astepti la mai putin de la altii cu atat vei primi mai mult, cu cat iti vei face mai putine planuri cu atat vei fi mai uimit de cat de bine se aseaza toate in viata asta. Traieste prezentul fara a regreta accentele gresite din trecut, traieste prezentul fara a face planuri marete despre un viitor din care nimeni nu iti garanteaza ca vei face parte. Schiteaza un vis mare, imparte-l in vise mici si indeplineste in fiecare zi cate unul. munceste azi pentru ca asta te face fericit. Mda…iaca la asta stateam si ma gandeam azi in drum spre casa, bine ma gandeam si la cum asa pune in scena “Omul negru”, dar asta e alta poveste.

Ps: “ În fiecare ceaşcă de ceai există câte o călătorie imaginară.” – Catherine Douzel