Încă puțin despre Indonezia

Am vrut să vă scriu despre un prieten care a vrut să se sinucidă, dar nu a reușit,  apoi mi-am zis că deja sunt alții care să vă umple capul cu prostii așa că am să vă scriu despre cum mi-am schimabt eu viața vara trecută.

Cu toții am văzut citatele alea cu „ești ceea ce vrei sa fii” scrise cu bold pe fundalul uni poze cu un Buda fericit. Cu toții le-am văzut și am dat ochii peste cap cu o atitudine de genul „ce rahat mai e și ăsta” și am avut dreptate, chiar era un rahat, adică ceva ce nu îți place dar care e inevitabil.

Pe la 18 ani, majoritatea încetați să mai credeți în adevărurile astea universale pe care le-au scris hipstării de ieri pe toate gardurile. Încetați să mai credeți  în vise, pentru că, cică lumea e nasoală și mai bine dați la medicină și ajungeți doctori cu bmv decât  actori de mâna a-7-a. Ce vă scapă  în ecuația asta e că dacă vă place teatrul și munciți pe rupte nu o să fiți  actori de mâna a-7-a, iar dacă dați la medicină doar că e de viitor, ați ratat.

Eu acum trec printr-un proces de dematurizare forțată. Vreau să gândesc din nou ca la 16 ani, să îmi reîntorc avântul și dorințele și puterea de a visa în fiecare noapte. Vreau să  erup ca un vulcan  când cineva îmi va spune că ce vreau eu nu se poate. Ba se poate!!! Vă zic eu ce nu  trebuie să se poată, nu se poate să îi lăsați să vă zică cum să trăiți, cum să mănâncați, cum să vă îmbrăcați și să mai aveți încă impresia că sunteți fericiți.  Am văzut recent o reclamă la pepsi cu sloganul „Traiește aici și acum” și mi-am zis că da, dacă bei atâta pepsi normal că trebuie să trăiești aici și acum, nu de alta dar mai târziu ai să fii 2 metri sub pământ din cauza cancerului la stomac.

Nu îi lăsați să vă omoare când încă mai aveți așa de multe de trăit.

Îmi dau seama acum că în viață nu este cel mai greu să îți îndeplinești visele ci să le păstrezi vii.   Nu e vorba  că nu aveți bani sau timp, e vorba că aveți prea multe scuze. Eu mi-am lăsat toate scuzele să se ducă pe apa sâmbetei și  vara trecută am plecat în Indonezia.  Da a fost scump biletul până acolo. Nu, nu mi l-a plătit tata, tata a zis că sunt nebună să dau atât  pe un drum, eu am zis că aș fi nebună să nu. Mi-am dat seama că tata  e doar puțin invidios, așa că din banii pe care i-am strâns din bursa mea de student eminent, mi-am cumpărat un bilet de avion spre capătul lumii. Asta a fost cea mai bună investiție pe care am făcut-o  eu până acum.

Pe langă toată munca de voluntariat, în Indonezia am mers desculță  pe plajă și am văzut cum apune soarele în Oceanul Indian. Eram singură la mii de kilometri de ai mei și pur și simplu nu îmi venea să cred cât de frumoasă poate să fie viața.

Bali state of mind

The Golden age

Vreau  să mergeți, să zburați, să vedeți ce mare este lumea și ce mici sunteți voi. Vreau să vă dați seama că oamenii sunt la fel peste tot, iubesc și se tem și visează. Vreau să nu mai urâți tot ce nu cunoașteți. Vreau să trăiți. Vreau să trăiesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s